Mărturia ta poate fi o încurajare pentru cineva. Din acest motiv, vă invităm să postați aici mărturii cum Dumnezeu a lucrat în viața ta. ADAUGA MARTURIE

HHD Prayers

Ema. ( marturie personala)

Am vrut să scriu, nu am mai scris demult.
Am vrut să scriu din nou despre iubire, iertare, bucurie, pace, răbdare, optimism.
Mi-am zis: "Să scriu!", dar parcă abia acum învăț să fac litere și propoziții, dar aleg să scriu, încerc să scriu.
Încerc să scriu printre noduri în gât, întrebări și luptă; lupta dintre speranță și deznădejde, bucurie și tristețe, pace și îngrijorare, liniște și teamă, zâmbet și liniile adâncite de pe frunte, teorie și realitate sau practică.
Încerc să scriu...
Îmi amintesc cum spuneam: "Abia aștept să ajung acasă să povestesc lucrările Domnului!"
A trecut un an de atunci și am povestit, dar azi vreau să povestesc așa.
Se împlinește un an de când viața mea s-a schimbat complet.
Se împlinește un an de când starea mea de sănătate e "în pom".
Nu îmi amintesc de când nu am mai avut o zi la sfârșitul căreia să spun: "Astăzi m-am simțit bine!"
Se împlinește un an de când într-o "simplă" operație am făcut embolie pulmonară și infarct.
Un an plin de controale, plin de incertitudini, plini de noduri în gât pe holurile unui sistem medical dezamăgitor, plin de război, război cu diagnosticul, cu mine, cu trăiri și stări fizice.
Se împlinește un an de când eram întinsă pe o targă fără nicio șansă de viață.
Am în minte un tablou vag cu medici care roiesc pe lângă patul meu spunând: "Chemați de urgență elicopterul!"
Îmi amintesc de domnul din ambulanță cu care am vorbit pe sub masca de oxigen despre Tata meu și cum mă încred în El. Mi-a spus: "Ești un copil frumos și liniștit!"
Parcă și acum simt stropii reci de ploaie ce îmi cădeau pe față în timp ce mă coborau cu targa din ambulanță. Îmi place să spun și să cred că era revigorare de la Tata! El știe că iubesc ploaia!
Îmi amintesc atât de clar imaginea domnului doctor care îmi spunea: "Plămânii tăi arată horror, la inimă ai infarct, în curând vei face blocaj renal, până diseară starea ta se va înrăutăți, probabil te vom intuba din nou!" Da, mie mi-a zis asta!
Îmi amintesc de toți medicii cardiologi care mă înconjurau zi de zi și nu își explicau ce am la inimă. "Inima ta arată ca a unui om de 70-80 de ani!", îmi spuneau.
Creatorul meu știa, iar eu am ales să mă încred în El. Am ales să fiu mulțumitoare, să accept, să mă bucur și să cânt. Da, să cânt sub masca de oxigen în mijlocul durerilor:
"Tu ești Cel tare,
Ești Cel mai mare,
Ești Dumnezeu făr-asemănare,
Esti Cel ce vindeci
Cu-a Ta putere, Isus!"

"Isus iubit, Tu nu pleci de la mine
Și nicio clipă singur nu mă lași.
Tu ești mereu puterea ce mă ține
Din cel dintâi la cel din urmă pas."

Nu știam ce se va întâmpla cu mine, dar eram pregătită și să rămân, dar și să plec la Tata.
Însă mă gândeam la el, nu voiam să îl las singur. Nu aveam nici măcar un an de căsnicie.
Am ales să lupt, mi-am zis: "Trebuie să respir, trebuie să respir!"
De ziua mea am fost acolo, cu ochii țintă pe mânerul de la ușă, nerăbdătoare să intre oameni dragi.
E atât de viu și acum în mine mirosul măştii de oxigen, domnul Dima, pacientul de lângă rezerva mea, care era acolo când am venit și a rămas acolo și când am plecat, sunt atât de vii în mine sunetele epuizante de la terapie intensivă, cele două cuvinte pe care le auzeam continuu: "Urgență, deces! Urgență, deces!" și cele două minute pe care le petreceam cu iubitul meu. Da, doar atât!
Cu o mână în gips și cealaltă plină de fire conectate la fel și fel de aparate, îmi amintesc cum zile întregi am dormit doar pe spate. Dacă îmi atingeam trupul nu mai simțeam, eram un om paralizat.
Îmi amintesc cum am învățat să merg din nou, am crezut că nu o să mai pot vreodată!
Îmi amintesc de acel măr de care mi-a fost atâta poftă, primit de la o doamnă asistentă.
Îmi amintesc de oamenii care i-au găzduit pe ai mei la București.
Îmi amintesc de rugăciunile oamenilor, unei armate întregi de oameni, rugăciuni pe care le-am simțit din plin și am fost copleșită de rugaciunea unor copilași.
Îmi amintesc de doamna din salon care mi-a spus: "Povestea ta chiar și pe cel mai mare ateu l-ar mișca!"
Îmi amintesc de toți medicii care se adunau în fața ușii mele la terapie intensivă și își vorbeau: "Fata asta e o minune, starea ei se îmbunătățește, deși omenește și medical ar fi trebuit să se înrăutățească!"
Nu era explicație omenească, medicală, nu era explicație!
Îmi amintesc de cuvintele Domnului pe care mi le spuneam atunci în minte:
"Nu te teme, căci Eu sunt cu tine, nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îți vin în ajutor. Eu te sprijinesc cu dreapta mea biruitoare." (Isaia 41:10)

"Dacă vei trece prin ape, Eu voi fi cu tine și râurile nu te vor îneca; dacă vei merge prin foc, nu te va arde și flacăra nu te va aprinde." (Isaia 43:2)

"Când gânduri negre se frământă cu grămada înlăuntrul meu, mângâierile Tale îmi înviorează sufletul." (Psalmul 94:19)

"Chiar dacă ar fi să trec prin valea umbrei morții nu mă tem de niciun rău, căci Tu ești cu mine." (Psalmul 23:4)

"Cheamă-mă în ziua necazului, și Eu te voi izbăvi, iar tu Mă vei proslăvi!" (Psalmul 50:15)

"Ce, primim de la Dumnezeu binele și să nu primim și răul?" (Iov 2:10b)

Cât de important era că le știam!
Continui să scriu...
Am cântat, am plâns, nu am putut de dor, de dorul soțului meu pe care nu îl mai strânsesem în brațe de două săptămâni.
Nu aveam voie cu telefon, nu aveam voie cu pix, cu carte, cu cană, nu aveam voie cu nimic.
Tot ce aveam era un pampers. Și mă gândesc; oare nu tot cu nimic ne întoarcem? De ce ne luptăm atât să strângem, de ce ne epuizăm la maxim având tot pumnii goi?
Revista "Time" îl citează pe doctorul Joel Elkes de la Universitatea din Louisville: "Chiar modul nostru de viață, felul în care trăim, pare să fie azi cauza principală a bolii."
O muncă fără odihnă care ne-a transformat în oameni agitați.
Povestea mea nu s-a terminat, viața mea continuă, starea mea de sănătate e la fel, focul continuă și arde tare, valurile înspumate și fioroase tot spre barca mea se îndreaptă, niciun medic nu îmi zice nimic concret, niciunul nu îmi zice: "Ai asta, o să treacă sau nu!"
Domnul știe!
Eu nu înțeleg, dar aleg să accept și să trăiesc mulțumitor, așa cum spunea Pavel: "M-am deprins să fiu mulțumit cu starea în care mă găsesc.
Știu să trăiesc smerit și știu să trăiesc în belșug. În totul și pretutindeni m-am deprins să fiu sătul și flămând, să fiu în belșug și să fiu în lipsă.
Pot totul în Hristos care mă întărește." (Filipeni 4:11-13)
Atunci nu l-am întrebat nici măcar o clipă de ce? Acum, după un an de luptă, de război, de incertitudine, de durere fizică și emoțională, am ajuns să Îl întreb, dar eu știu că El nu se supără pe mine!
Adevărul e că știu teoria, știu că El e cu mine, știu că vrea să mă învețe ceva din asta, știu că nu mă va lăsa, știu că e credincios și întotdeauna s-a ținut de promisiunile Sale, dar realitatea și practica ustură, doare.
Ce doare?
Doare că oamenii sunt interesați de tine doar când aproape mori, iar apoi te uită.
Doare că aștepți să primești un mesaj de la oamenii care ți-au spus că îți sunt prieteni.
Ce doare?
Oameni prefăcuți și vorbe: "Cine știe ce o fi făcut de o trece Dumnezeu pe aici!? Cine știe ce păcate a făcut!?
Dacă ne-ar pedepsi Dumnezeu după păcatele noastre am fi toți în spitale, ciungi, șchiopi și chiar morți! TOȚI! Niciunul nu ar sta în picioare!
El doar mi-a oferit har să am o credință și mai mare, să pot să experimentez pace, bucurie și mulțumire chiar în mijlocul furtunii, daruri pe care nu le-am trăit niciodată în felul ăsta în alt context, mi-a oferit har să mă apropii mai mult de El, etc.
Ce doare?
Tratament, palpitații, plâns, insomnii, dezamăgire, incertitudine, teamă, întrebări, deznădejde, durere, fire de păr alb, șanțurile fine de pe frunte care parcă s-au adâncit, asta e realitatea pe care o simt zilnic!
Nu știu cum să mă rog, nici nu știu ce să mă rog, asta e realitatea!
Sistem medical groaznic, controale peste controale, luni întregi de tratament oribil, lipsa banilor, asta e realitatea.
Un job la care nu am mai putut să merg de când m-am îmbolnăvit, asta e realitatea.
Vești nasoale de la medic, dorințe bune care nu se pot îndeplini, asta e realitatea.
Ore întregi de muncă, ca să constați că nu îți ajung banii decât să plătești facturi și chirie, deci muncești doar ca să supraviețuiești, asta e realitatea, da, asta e realitatea!
Că toți oamenii mor, dar și mai puțini trăiesc cu adevărat, asta e realitatea!
Realitatea prezentată de lumea în care trăiesc eu e tristă, e sufocată de depresie și amărăciune, ură și mândrie, dispreț, aroganță, egoism, dușmănie și invidie; și adevărul e că e reală realitatea asta, aici trăim, într-o lume în care toate lucrurile sunt pe dos: copii dependenți de pornografie, cancer, avorturi, droguri, oameni care se sinucid, fetițe schimonosite de rujuri și farduri, cupluri de același sex și mai sunt și părinți, părinții unor copii pe care cică i-au adoptat, băieți care vor să devină fete și invers, femei care își doresc copii și nu pot avea, etc. Da, asta e realitatea!
Dar ce știu e că există o realitate și mai mare decât toate aceste realități.
Realitatea este că pot să trec peste toate aceste realități prin Domnul meu care mă întărește.
Realitatea este că pot totul prin Domnul meu!
Realitatea este că cel rău se poate atinge de trupul meu, dar de sufletul meu nu se poate atinge.
Realitatea este că am un Salvator care a suferit pe nedrept pentru mine, pentru că m-a iubit.
Realitatea este că avem un Salvator care a suferit pe nedrept pentru noi pentru că ne-a iubit, da, și pe tine!
Și pe tine, și pentru tine!
Copile, eroul tău nu este Batman, Superman și Spiderman!
Eroul meu și Eroul tău este Isus!
Realitatea este că El are grijă și de păsările cerului, cu atât mai mult va avea grijă de mine. (Matei 6:26)
Realitatea este că nu am avut bani, dar Dumnezeu are toți banii din lume.
Realitatea este că nu am avut șanse omenește, dar Dumnezeu este Medicul Suprem.

Un an plin, cel mai greu an...
Citez o dragă prietenă:
"Șchiopătând-mai mult decât alergând
Cu răni-mai mult decât cu triumf
Cu întrebări-mai mult decât cu răspunsuri
Zdrobită-mai mult decât întreagă."
Așa arată viața mea, dar știu că Dumnezeu face minuni și astăzi!

Plâng de fiecare dată când cânt:
"Du-mă dincolo de unde eu pot merge și credința mea va crește!"
Domnul chiar m-a dus dincolo de unde eu am putut merge și într-adevăr am avut o credință "nebună", care nu poate fi explicată omenește.
Să plângi de bucurie în mijlocul unor dureri groaznice, să fii mulțumitor și să ai pace, trebuie să fii nebun, nu?
Nu! Trebuie să ai un Tată ca al meu, ATÂT!
Acesta este Tăticul meu!

Acum câteva zile, într-o criză, am vorbit cu o prietenă.
Ea mi-a zis: "Dacă ieși afară azi și simți vântul pe față imaginează-ți că e îmbrățișarea Lui. Pentru că este!"
Așa am făcut și am mirosit vântul răcoritor, chiar L-am simțit pe Tata!
El e aici mereu, noi însă ne îndepărtăm...
Mesajul meu e o Persoană, și nu o doctrină!

Ce am învățat?
Că niciodată îndoiala la întuneric nu spune ce spune Dumnezeu la lumină.
Că orice s-ar întâmpla pe planeta aceasta, Dumnezeu rămâne în control.
Că în situații de criză trebuie să îmi amintesc ce a făcut deja Dumnezeu pentru mine.
Că nu pot schimba direcția vântului, dar pot schimba poziția velelor astfel încât să ajung întotdeauna la destinație.
Că toate suferințele lucrează spre binele nostru.
Că siguranța nu o găsești în absența pericolului, ci în prezența lui Isus.
Că oamenii dezamăgesc, dar Dumnezeu nu dezamăgeşte niciodată!
Că fără luptă nu căpătăm nimic cu adevărat remarcabil.
Că nu vreau doar să supraviețuiesc, ci vreau să trăiesc.
Ce am învățat?
Că mintea și trupul sunt capabile de performanțe mai mari dacă respectăm "specificațiile Proiectantului".
Că Dumnezeu formează un caracter frumos în noi chiar în mijlocul suferinței.
Că nădejdea viitoare este mai de valoare decât ușurarea de acum.
Ce am învățat?
Că Dumnezeu atunci când îmi sfărâmă un vis, El de fapt are un vis mult mai mare pentru mine.
Ce am învățat?
Că un singur cuvânt poate schimba o poveste întreagă.
Aleg să îți spun că povestea mea e tristă și lipsită de orice speranță sau aleg să îți spun că povestea mea e plină de har și frumusețe?

Eu sunt o dovadă a faptului că Isus este viu!

Tu cum vrei să îți spui povesteap

Ema, are nevoie de sprijinul nostru sa  amintim inaiitea Domnului ! 

Email me when people comment –

You need to be a member of ,,Holy Doctor" to add comments!

Join ,,Holy Doctor"